Maicii Domnului cu Pruncul
Foto: Doxologia
Icoane nevatamate de incendiu in Philadephia (Foto: Ginduri din Ierusalim)
Mai tarziu, cind am aflat ca se infiinteaza o sectie noua la facultatea de Teologie - profilata pe pictura si restaurare de icoane, am inteles ca acesta e drumul meu. Anii de studiu si pictura, zi de zi, mi-au descoperit foarte multe. Am ales sa pictez icoane noi, desi mi-ar fi placut si sa le restaurez pe cele vechi. Mi s-a intarit convingerea pe care de fapt am avut-o dintotdeauna: ca icoanele sunt imaginea transfigurata a sfinteniei.
Un sfant spunea cam asa: ,,Daca dupa ce mori, cei pe care ii vezi nu au chipurile din icoane, inseamna ca nu ai nimerit unde trebuie''! Asa ca pictez chipuri pe care nadajduiesc sa le vad dincolo (cu mila Domnului!). Icoane in care sfintii sunt vii, mangaie, mustra si intotdeauna sar in ajutor. Cu culori din pudre minerale, care isi revarsa caldura lor, cu foita de aur, in care nicio umbra nu intuneca. Si respect regulile vechi, ale celor care traiau in Duhul Adevarului. Evident, pun mult suflet si ma las ingrija celor pe care ii pictez.
Foto: internet
Interior mitropolie Iasi (foto: Ovid Meyer)
Chipurile sfintilor m-au fascinat dintotdeauna. Mergeam cu parintii la Catedrala Mitropolitana din Iasi, ma asezam intr-o strana si ma uitam la picturile de pe pereti si de pe pe bolta, pana mi se intepenea gatul. Simteam ca intre un tablou religios si icoana, acea icoana veritabila este o mare diferenta, dar nu-mi dadeam seama prea bine care este. Oricum, impreuna-sederea cu sfintii.imi dadea o stare de bine greu de explicat.
Icoanele adevarate sint ceva extrem de serios. Acel ceva care ne pune in legatura cu sfintenia extrem de concreta.
Intr-o zi, in apartamentul unui bloc situat vizavi de cel in care locuiam, a izbucnit un incendiu. Cred ca aveam vreo 13-14 ani. A ars totul cu valvatai mari, iar pompierii l-au scos pe proprietar complet carbonizat. Noi, ceata de copii, dupa ce s-a terminat totul,
ne-am dus sa vedem ce si cum. Era la parter, asa ca spectacolul sinistru era usor de vazut. Ne-am strecurat pe langa gramada de lucruri pe trei sferturi arse aruncate pe geam si am privit inauntru.
Era teribil de cald, dogoarea venea in valuri. Camera care ni se arata era neagra, arsa in intregime, ca o pestera fara lumina. Insa pe un perete negru ca smoala, mi-a atras atentia ceva: o icoana doar putin parlita pe margine, prinsa in pioneze. In comparatie cu peretele atit de negru, icoana care nu era nici macar afumata, ci doar putintel arsa pe margini, parca stralucea. Am privit cu gura cascata imaginea Mantuitorului. Din clipa aceea am simtit si mai acut nevoia sa cunosc, sa fiu in legatura cu acea taina.
Icoane nevatamate de incendiu in Philadephia (Foto: Ginduri din Ierusalim)
Mai tarziu, cind am aflat ca se infiinteaza o sectie noua la facultatea de Teologie - profilata pe pictura si restaurare de icoane, am inteles ca acesta e drumul meu. Anii de studiu si pictura, zi de zi, mi-au descoperit foarte multe. Am ales sa pictez icoane noi, desi mi-ar fi placut si sa le restaurez pe cele vechi. Mi s-a intarit convingerea pe care de fapt am avut-o dintotdeauna: ca icoanele sunt imaginea transfigurata a sfinteniei.
Un sfant spunea cam asa: ,,Daca dupa ce mori, cei pe care ii vezi nu au chipurile din icoane, inseamna ca nu ai nimerit unde trebuie''! Asa ca pictez chipuri pe care nadajduiesc sa le vad dincolo (cu mila Domnului!). Icoane in care sfintii sunt vii, mangaie, mustra si intotdeauna sar in ajutor. Cu culori din pudre minerale, care isi revarsa caldura lor, cu foita de aur, in care nicio umbra nu intuneca. Si respect regulile vechi, ale celor care traiau in Duhul Adevarului. Evident, pun mult suflet si ma las ingrija celor pe care ii pictez.
Foto: internet
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu