Pictor de Icoane: iunie 2016

Sf. Voievod Stefan cel Mare

Despre Voievodul Stefan cel Mare nu voi scrie prea multe. Cartile de istorie sunt pline de informatii, cartile de legende sunt pline de istorisiri. Controversele au venit destul de tarziu, pentru ca oamenii l-au purtat ca pe un sfant in inimile lor inca din timpul domniei sale. Canonizarea a venit firesc, ca o recunoastere oficiala a unui lucru care era deja in constiintele romanilor. Stefan cel Mare dovedeste inca o data ca sfantul devine sfant dintr-un om cu slabiciuni si pacate.

Sunt multi ,,stefanologi" care au vorbit despre acest mare om si pentru asta s-au documentat istoric. Eu ii port de cind ma stiu o admiratie profunda, indiferent de can-can-urile vehiculate de cei care nu inteleg esenta sfinteniei sale. Este vorba de asumarea credintei si de trairea ei in fapte.

Mai mult decat de ridicarea unor pereti de biserici. Mai mult decit niste geniale strategii de razboi. Este vorba despre un om care a trait doar pentru tara si pentru credinta lui. Care si-a pus nadejdea intraga in Dumnezeu in situatii de-a dreptul de limita. Care nu a uitat niciodata sa multumeasca pentru izbanzi dar si pentru infrangeri.

Oamenii il urmau cu credinta pretutindeni, stiind ca voievodul lupta impreuna cu ei nu pentru recunoasterea gloriei internationale. Nu pentru mariri desarte sau teritorii ale altor tari. Acest ,,atlet al lui Hristos" s-a pus de-a curmezisul celor care au vrut sa ne fure identitatea, credinta, pamantul, copiii. Oare dintre cei care vorbesc zeflemitor despre acest Mare Voievod este vreunul care sa ii urmeze exemplul si sa fie mai bun?

Despre chipul zugravit in icoane al Sfantului Voievod, s-au pastrat informatii scrise si pictate.

,,O figura plina, rotunda, cu fruntea larga, cu sprancene groase, dar frumos arcuite care strajuiesc ochii albastri cu nasul drept si subtire, sub care o mustata deasa acopera buza de sus, cu o barba putin voluntara. Acest chip care exprima seninatate si blandete, tanar in portretul de pe foaia din evangheliar, mai varstnic in pictura voronetiana, dar viguros in ambele, este incadrat intr-un suvoi de plete blonde care acopera gatul si umerii asa cum, si astazi, in regiunile de munte, unde portul nostru stramosesc s-a pastrat nealterat, mai poarta batranii satului. Pe cap voievodul are coroana cu fleuroni, bogat impodobita cu pietre scumpe, imprumutata de inaintasii tarii, poate de Bogdan I, din costumul ceremonial al curtii apusene. Aceeasi coroana cu fleuroni o poarta voievodul si in singurul portret sculptat; in pisania votiva realizata in marmura alba de pe turnul pentru corabii (arsana) de la Manastirea Vatoped!" (vezi Ion I. Solcanu, Portret in istorie, Manastirea Putna, 2003, p. 127-128).

In anul 1881, dupa anumite cercetari la monumentele istorice din nordul Moldovei, marele episcop al Romanului, carturarul academician Melchisedec a descoperit Tetraevangheliarul de la Manastirea Humor, din anul 1473.

Pe una din filele celebrei carti a descoperit o miniatura de o rara frumusete care infatisa pe Maica Domnului cu pruncul Iisus, avand in partea de jos, in genunchi pe Stefan cel Mare, oferindu-i cu piosenie darul sau de inima, Tetraevangheliarul. Portretul cunoscut de peste 140 de ani si este cel de pe foaia Tetraevangheliarului de la Humor. Asa s-a impus si in icoana zugravita cu prilejul canonizarii de catre Biserica Ortodoxa Romana, in iunie 1992.

Tablouri (sursa - internet)

La canonizare

Manastirea Putna

Chilia Sfantului Daniil Sihastrul (duhovnicul Sfantului Stefan cel Mare)

Troparul Sfantului Voievod Stefan cel Mare:
https://www.youtube.com/watch?v=agFukl0sfIQ

Maria Sa Voda Stefan cel Mare si Sfant

(icoana pictata de mine)

Foto: internet

Icoana Sfantului Ioan Iacob Hozevitul

Sfantul Ioan Iacob (Ilie) s-a nascut la 23 iulie 1913, in satul Crainiceni, comuna Horodistea (Dorohoi), intr-o familie de tarani foarte credinciosi si a fost singurul lor copil. Mama ii moare dupa 6 luni de la nasterea sa, lasandu-l in grija bunicii. Dupa 2 ani a murit si tatal sau in razboi. Din toamna anului 1916 copilul ramiane in grija rudelor apropiate.

Bunica Maria il invata sa vorbeasca, sa se roage si sa il iubeasca pe Dumnezeu. Tot ea l-a deprins cu postul si metaniile, citindu-i adesea din Vietile Sfintilor si alte carti de invatatura ortodoxa. Il da la scoala, iar in liceu este cel mai bun elev. Insa in anul 1924 moare si bunica Maria iar Ilie ajunge in grija unchiului sau, Mos Alecu.

Desi orfan de ambii parinti si de bunica Maria care l-a crescut de mic, Ilie ia bacalaureatul in anul 1932, fiind clasificat primul. Desi rudele voiau sa-l dea la Facultatea de Teologie din Cernauti ca sa-l faca preot, el simtea o chemare mult mai inalta. In urma rugaciunilor staruitoare, dupa un an, tanarului Ilie i se descopera calea de urmat: manastirea. Astfel, cu binecuvantarea duhovnicului sau, a intrat in obstea manastirii Neamt.

Deoarece tinarul Ilie Iacob invatase latina si franceza,ascultarea sa a fost sub supravegherea parintelui Iov, farmacistul manastirii.

Intre anii 1934-1935, face serviciul militar la Dorohoi ca infirmier, avand multa mila de cei bolnavi si fiind iubit de toti. In toamna anului 1935 se intoarce in obstea manastirii Neamt, continuand ascultarea de bibliotecar si ingrijitor la bolnita. Toata lumea se folosea de blandetea si dragostea lui, gindindu-se ca este un ales al lui Dumnezeu. La 8 aprilie 1936, in miercurea din Saptamina Sfintelor Patimi, este este calugarit, primind numele de Ioan.

Dorind o viata pustniceasca mai aspra, fericitul monah Ioan pleaca in Tara Sfanta alaturi de alti doi monahi din lavra. Dupa ce se inchina la Locurile Sfinte, cei trei calugari raman in obstea manastirii Sfantului Sava (langa Bethleem) peste iarna. Apoi parintele Iacob ramine acolo, timp de zece ani.
Intre anii 1939-1940 fericitul Ioan Iacob s-a nevoit impreuna cu un ucenic roman intr-o pestera din pustiul Qumran, aproape de Marea Moarta.

196o - Elevul Ilie Iacob

Intre anii 1940-1941 fiind razboi, Cuviosul Ioan a stat impreuna cu mai multi calugari din Tara Sfanta intr-un lagar pe Muntele Maslinilor. Dupa ce este eliberat, se reintoarce la Manastirea Sfintul Sava.
In anul 1947 a fost hirotonit diacon apoi preot in biserica Sfantului Mormint si este numit de Patriarhia Romana egumen la schitul romanesc Sfantul Ioan Botezatorul de pe valea Iordanului.
Aceasta ascultare a durat cinci ani, timp in care zi de zi parintele Ioan savarsea toate slujbele in limba romana. A tradus numeroase pagini din Sfintii Parinti si a compus un volum bogat de versuri duhovnicesti. In acelasi timp a innoit chiliile si biserica manastirii, a primit pelerini din tara cu multa osteneala si a revigorat viata duhovniceasca a schitului. Noaptea se nevoia singur, nestiut de nimeni la chilie sau pe malul Iordanului, urmind exemplul Sfintei Maria Egipteanca.
In anul 1952 se retrage din ascultarea de egumen, avand starea de sanatate foarte subreda. Va intra in obstea manastirii sfantul Gheorghe Hozevitul, pentru ca in vara anului urmator sa se retraga impreuna cu ucenicul sau la o pestera din apropiere, numita Chilia Sfintei Ana. Dupa traditie, aici se ruga Sfanta Ana lui Dumnezeu pentru a-i darui un prunc. Alaturi de ei, intr-o alta pestera, se nevoia un monah cipriot pe nume Pavel.

Sapte ani s-au rugat aici sfantul Ioan si ucenicul sau, in pestera unde se ajungea foarte greu, cu o scara inalta. Ucenicul sau povestea despre Sfantul Ioan: ,,In pestera avea cateva carti sfinte si teancuri de manuscrise copiate sau compuse de el la lumina zilei sau, mai ales noaptea, la lumanare. Din aceste traduceri si din versurile sale imi citea uneori si mie. Alteori, imi povestea despre viata sa de copil orfan, plina de suferinte si lacrimi si adeseori plangea la rugaciune sau cand vorbea cu mine.

Era un suflet duios, bland, pasnic si foarte ravnitor aparator al Ortodoxiei Sfintilor Parinti. Uneori il supara reumatismul, alteori dizenteria, alteori gandurile, iar alteori beduinii arabi care pasteau camilele in apropiere si aruncau cu pietre in fereastra si usa chiliei sale. Dar el le rabda pe toate si nu zicea nimic, pentru a implini cuvintele Sfintei Evanghelii. Manca o data in zi: pesmeti,masline, smochine si bea putina apa, iar noaptea dormea 3-4 ore, pe o scandura, avand o piatra drept perina."

In vara anului 1960 suferea foarte mult din cauza bolii. Simtindu-si sfarsitul aproape, s-a impartasit iar a doua zi, pe 5 august pleaca la Mantuitorul pe care L-a iubit toata viata. Avea doar 47 de ani.

Dupa 20 de ani, moastele sale sunt descoperite intregi, cu buna mireasma. Fusese ingropat de egumenul manastirii Sfantul Gheorghe; acelasi egumen l-a asezat cu mare cinste dupa 20 de ani intr-o racla sculptata de chiparos. A fost dus in procesiune, impreuna cu citiva arhierei de la Patriarhia Ortodoxa din Ierusalim si mii de pelerini veniti la praznicul Adormirii Maicii Domnului, in biserica Sfantului Stefan din incinta (unde se afla si moastele Sfantului Gheorghe Hozevitul).