Cine a fost de fapt sfantul Valentin (despre preotul care cununa intr-ascuns soldatii)

             Sf. Sfintit mucenic Valentin 

     Sfantul Valentin a existat in realitate; doar ca nu este sarbatorit pe 14 februarie nici de Biserica Ortodoxa, nici de cea Catolica. Sunt mai multi sfinti care au purtat acest nume, chiar si o sfanta mucenica Valentina. Insa sfantul Valentin de care se leaga povestile amoroase este serbat in Biserica Ortodoxa la data de 30 iulie.

    Sfantul Valentin s-a nascut in anul 175 in regiunea Umbria din Italia. La doar 22 de ani a fost hirotonit episcop. Era extrem de iubit si de popular printre credinciosii sai. Propovaduia Evanghelia ca un apostol, iar Dumnezeu i-a dat darul facerii de minuni si al vindecarilor. Dupa ce se ruga indelung bolnavii se tamaduiau apoi se si botezau.

      Despre una din aceste vindecari pomenesc documentele vremii: filosofului Craton i se imbolnavise fiul pe nume Herimon. Trupul intreg i se schimonosise ciudat: capul ii ajungea la genunchi si nu se putea intinde din acea garbovire. Sfintul chemat la capataiul lui s-a rugat o noapte intreaga iar copilul s-a vindecat, dupa trei ani de zacere.  Dupa aceasta intamplare intreaga familie a filosofului si discipolii acestuia s-au botezat, lepadandu-se de idolii lor.

     Vestile despre aceasta convertire uriasa au ajuns si la urechile eparhului cetatii si ale senatorilor lui. Ei l-au prins pe batranul episcop, silindu-l prin batai crunte sa se inchine la idoli. 

    Nereusind, l-au aruncat in temnita. Numai ca si aici parintele convertea la credinta crestina. Eparhul auzind acestea s-a infuriat si a trimis noaptea calaul sa il scoata din inchisoare si sa-i taie capul.

    Aceasta este viata sfantului mucenic Valentin, episcopul Umbriei, pe care o citim in Vietile sfintilor pe luna iulie. De ce este legat totusi numele acestui mucenic de indragostiti, cum s-a ajuns la Valentine's Day si la acea formula ,,fii Valentinul meu"?
   Se spune ca imparatul Claudius daduse un edict prin care interzicea cununiile religioase ale soldatilor din armata sa, determinandu-i astfel sa se concentreze mai bine in batalii, nu sa le stea mintea la familiile lasate acasa.      Sfantul Valentin desi inaintat in varsta nu se temea de represalii si ii casatorea pe ascuns pe soldati. A incurajat dragostea curata binecuvintata de Dumnezeu si dupa cununie le daruia indragostitilor flori din gradina sa.Imparatul l-a acuzat de ,,cununare religioasa" si l-a trimis in temnita. De acolo, parintele a trimis celor pe care ii iubea mesajul ,,adu-ti aminte de Valentinul tau." Pentru ca sfintul a refuzat sa i se supuna si sa renunte la credinta crestina,  imparatul l-a torturat iar noaptea i-a taiat capul.

     Pina la urma, sfantul Valentin a fost un invatator al lui Hristos si a incurajat iubirea curata. Este protectorul indragostitilor, al povestilor care au ca finalizare unirea in sfinta Taina a cununiei.  Iar povestile cu inimioare si ursuleti de plus terminate intr-un budoar nu au nimic de-a face cu sfantul Valentin. E Valentine's Day fara un sarbatorit, ca un Xmas fara Hristos sau un Pasti doar cu iepurasi si oua rosii...
    
Acatistul Sf. Sfintit Mc. Valentin, episcopul Umbriei:
http://www.doxologia.ro/ceaslov/acatiste/acatistul-sfantului-mucenic-valentin-episcopul-umbriei

Foto: internet

Fiul bun si fiul rau

      Reintoarcerea Fiului risipitor 

     Iisus Hristos le spunea oamenilor povesti cu talc pentru ca ei sa-L inteleaga mai bine. Cea mai cunoscuta pilda rostita de Invatator este cea a fiului risipitor. O actiune in aparenta banala, pentru ca se putea intalni oriunde si in orice timp.

  

  Un om avea doi fii. Cel mai mic si mai rebel ii cere tatalui partea lui de avere, sa plece in lume, sa fie independent. Tatal nu se opune si nici nu incearca sa-l convinga sa nu plece.

    

    Le-a impartit averea iar mezinul pleaca intr-o tara indepartata. Acolo nu investeste banii primiti, nu isi deschide o afacere de pe urma careia sa traiasca. 

    Hristos ne spune ca el si-a risipit averea si traia in desfranari. Numai ca a venit o foamete mare si el a saracit cu totul. Atat de rau ajunsese, incit s-a angajat sa pazeasca porcii; si mancarea porcilor ar fi vrut sa o manince si nu se putea. Iar daca tinem cont de faptul ca porcii erau considerati animale necurate, ne dam seama ca ajunsese pe treapta cea mai de jos a saraciei, ultima sluga netrebnica...

     A trebuit ca omul acela sa ajunga in fundul prapastiei existentei sale ca sa realizeze ca o luase pe o cale gresita. Atunci si-a venit in sine. Si-a dat seama ca in ograda tatalui sau, chiar si ca sluga ii va fi mai bine. Se va scula si ii va spune tatalui sau: Tata, am gresit la cer si inaintea ta si nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau. Fa-ma ca pe unul din argatii tai.

   Ne inchipuim ca nu i-a fost usor fiului rebel sa se intoarca acasa. Plecase bogat si se intorcea cu coada intre picioare, vorba romanului. Murdar, sarac, cu hainele odinioara falnice, acum doar niste zdrente. Cel mai probabil si le vinduse pe cele cu care plecase pentru a-si cumpara de mincare...Dar cu toate astea nu mai ezita.

    Tatal lui nu il intampina cu raceala, nu ii face morala, nu-l pedepseste. El l-a vazut de departe si l-a recunoscut desi probabil era mult schimbat; plin de mila a alergat , l-a imbratisat si l-a sarutat.

     Ba mai mult decat atat, il repune in rolul de fiu al sau, daruindu-i vestmintele lui dintai si singurul bun ramas dupa ce isi impartise toata averea: inelul din deget. Junghie vitelul cel ingrasat si cheama pe toata lumea sa petreaca invierea fiului disparut. 

    In toata aceasta pregatire plina de bucurie, apare si celalalt fiu: cel cuminte, care ramasese linga tatal sau, chivernisindu-si cu cap partea lui de avere.

    Ar fi trebuit sa se bucure pentru intoarcerea fratelui sau. Insa el se intristeaza ca se face petrecere pentru fratele revenit acasa. Lui i s-ar cuvenit petrecerea asta! El era baiatul cuminte si ascultator, de ce trecea acum in umbra in favoarea acestui fiu care isi mancase averea cu desfranatele? 

    I se parea nedrept si se maniase atat de tare incit nici nu voia sa intre in casa. Fratele lui devenise acel fiu al tatalui sau, il renegase. Tatal sau insa ii spune: ,,Fiule, tu intotdeauna esti cu mine si toate ale mele ale tale sint. Era nevoie sa ne veselim de intoarcerea fiului pierdut". (Luca 15,11-32)

 

     Este interesant ca povestea se opreste aici. Fiecare se poate pune in rolul unui fiu. De obicei suntem fiul risipitor care primeste toate darurile de la Tatal Ceresc, dar isi rataceste sufletul pana ajunge in fundul prapastiei pacatului. Acolo realizeaza cat de bine era cu Tatal care il iubea...

    Dumnezeu ne asteapta cainta, cu mila si cu iubire. Toti ingerii se bucura in cer de un pacatos care se pocaieste! (Luca 15,10)

    Dar suntem si acritura care se oftica precum fratele cuminte de odinioara. Ca omul hulitor si plin de pacate este primit de Dumnezeu si pus pe aceeasi treapta cu el, fratele lui. Nu vedem cainta adinca din sufletul celuilalt. ,,Cum, curvarul asta are indrazneala sa vina la biserica? Aici doar eu am loc!"

         Fratele intepenit in parerea lui despre sine ramane pe dinafara ospatului. A fost alegerea lui, caci tatal nu-l alunga; ospatul este pentru toti prietenii, dar el nu vrea sa intre...

    Pocainta si smerenia au readus inelul in degetul fiului zanatic. Fratele lui este prea impietrit, prea orgolios, prea invidios ca sa se bucure de binele fratelui sau. Ba chiar se razvlateste impotriva tatalui care nici macar un ied n-a fost in stare sa taie ca sa se veseleasca si el cu prietenii.     

  Putuse sa o faca insa oricind. Sa junghie orice animal din batatura, pentru ca erau ale sale: doar tatal isi impartise intreaga avere, el practic nu mai avea nimic. Doar ca era zgircit, nu se indura. Ar fi vrut ca tatal lui sa faca asta, nu el. Nu a inteles ca el deja avea toate darurile, dar risca sa le piarda din cauza ca inima lui se impietrise.

  

  

In icoane, in pilda fiului risipitor in rolul Tatalui cel mai adesea Mantuitorul Iisus Hristos. Pentru ca El S-a daruit pe Sine jertfa pentru iertarea pacatelor tuturor fiilor risipitori din lume. El Insusi este ,,vitelul ingrasat" din care vor manca toti cei prezenti la ospat.

 

Foto: internet

Sfanta Teodora, imparateasa care a iubit icoanele

                Sf. Teodora imparateasa 

      Sfanta Teodora a fost sotia imparatului iconoclast Teofil. Spre deosebire de sotul ei, imparateasa venera icoanele in ascuns, de teama sa nu fie si ea ucisa.

     La moartea sotului sau, in anul 842, succesorul de drept al tronului a devenit fiul lor, Mihail, care insa era prea mic pentru a domni singur. Atunci Teodora s-a folosit de acest moment daruit de Dumnezeu pentru a reaseza icoanele la locul lor in Biserica. A convocat un Sinod in anul 843 sub conducerea patriarhului Metodie readus din exil si a reasezat icoanele in randuiala Bisericii.

     Este de remarcat ca in timpul acestui Sinod, imparateasa vaduva a staruit ca sotul ei sa nu fie anatemizat, dimpotriva sa fie pomenit la slujbe, afirmind ca s-a cait de iconoclasm pe patul de moarte. Dupa ce s-au facut rugaciuni staruitoare pentru sufletul lui Teofil, imparateasa si patriarhul au primit in vis instiintare de la Dumnezeu ca imparatul fusese iertat.
    Biruinta sfintelor icoane a fost vestita printr-un urias alai cu icoane care a strabatut strazile Constantinopolului in prima duminica a Postului Mare. Cultul icoanelor a fost complet restabilit: actiunea inceputa de sfanta imparateasa Irina era finalizata de o alta imparateasa.

       De atunci, in fiecare prima duminica din Postul Pastelui (denumita Duminica Ortodoxiei) este sarbatorita biruinta Ortodoxiei. Icoanele sunt in insasi esenta ortodoxiei, ca marturie a nasterii in trup a lui Dumnezeu Cuvintul si a Invierii Lui.

     Cinsprezece ani mai tarziu, Mihail se urca pe tron iar pe mama si pe cele patru surori ale sale le surghiuneste la manastirea Gastrion din Constantinopol. Fosta imparateasa nu se impotriveste. Considera ca si-a incheiat misiunea la tron restabilind ordinea in Biserica iar acum urma sa lucreze pentru mantuirea ei ca monahie. A murit la 11 februarie 867.

     Moastele sale au fost descoperite dupa cativa ani, intregi si neputrezite. Au fost pastrate in Constantinopol vreme de sase veacuri. Insa la trei ani dupa caderea Constantinopolului au fost mutate in taina in Corfu, impreuna cu moastele sfantului Spiridon, pentru a nu fi profanate de otomani.

  Sursa: Doxologia
http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/locuri-de-pelerinaj/moastele-sfintei-teodora-imparateasa

Foto: internet

Sfantul Haralambie - bunicul mucenic, grabnic ajutator in timp de boala

               Sf. Sfintit Mc. Haralambie 

      Sfantul Haralambie era episcop in vremea lui Sever, imparatul pagân al Romei. Desi ajunsese la venerabila varsta de 113 ani, invata cu mult curaj cuvantul lui Dumnezeu intr-o vreme in care a crede in Hristos parea curata nebunie.

  Pentru credinta sa este prins si dus in fata ighemonului Lucian si a lui Luchie unde este silit sa aduca jertfa zeilor si sa abjure. Pentru ca refuza sa isi lepede credinta, este dezbracat de haine iar carnea de pe el este smulsa cu niste unghii de fier. Imaginati-va un batran venerabil care este silit sa treaca prin asa ceva pentru ca nu voia sa renunte la Adevarul său...

    Credinta batrinului episcop a trezit sufletele celor care il torturau si a unor femei prezente acolo. Au fost ucisi pentru aceasta ,,indrazneala." Atunci Luchie infuriat, a vrut el insusi sa il chinuie, nemaiavind cine, pentru ca slujitorii fusesera ucisi. Insa mainile i-au cazut din coate, ca retezate si s-au lipit de sfant. Ighemonul l-a scuipat in obraz ca pe un vrajitor si atunci capul i s-a sucit inapoi.

    Multimea adunata s-a infricosat de această scena si a inceput sa inalte rugaciuni, impreuna cu cei doi voievozi care se vaitau de durere. Sfantul episcop, desi ranit si el destul de rau, s-a rugat din inima si indata toti s-au vindecat. Mai mult decat atat, din cer s-a auzit un glas care l-a fericit ca pe un prieten al apostolilor si vrednic ostas al mucenicilor. Insusi Hristos de care nu se lepadase ii arata ca nici El nu-l lepadase. Ba mai mult decit atit, ii daruieste puterea ca prin cuvintul lui, bolnavii sa primeasca vindecare: ,,Iata cuvintul tau sa fie vindecare bolnavilor."

    Mucenicia sfantului Haralambie nu se incheiase. In scurt timp, auzind imparatul Sever cele intimplate chiar de la Luchie (care se botezase), trimite 300 de ostasi dintre cei mai fiorosi ca sa-l aduca pe batrinul cel ,,periculos." 

    Plin de rani, este târât in fata imparatului care ii infinge trei tepuse in piept, fiind convins de diavol ca sfantul e un vrajitor.

     Este destul de greu de povestit ce torturi au nascocit acei pagani pe trupul unui om de 113 ani. Care totusi nu s-a lasat de credinta lui in Iisus Hristos Cel chinuit, rastignit si inviat.

     Chiar fiica imparatului, Galinia, le arata tuturor ca idolii la care se inchinau nu erau decit niste statui cioplite iar Dumnezeu de care vorbea sfantul episcop este Cel adevarat.

    Imparatul hotaraste ca sfantul Haralambie sa fie taiat cu sabia. Insa inainte de urcarea sa la cer, Insusi Hristos Se arata mucenicului sau, promitind ca-i va da tot ce ii cere. 

   ,,Doamne, de-Ţi place Ţie, mă rog să dai slavă numelui Tău, ca oriunde se vor pune moaştele mele şi se va cinsti pomenirea mea, să nu fie foamete în locul acela sau aer stricăcios, care să piardă rodurile. Ci să fie mai ales în locurile acelea pace şi sănătate trupească, mântuire sufletească şi îndestulare de grâu şi vin, cum şi înmulţire de dobitoace, pentru trebuinţa oamenilor. Doamne, Tu ştii că oamenii sunt trup şi sânge, iartă-le lor păcatele şi le dă

îmbelşugare din rodurile pământului, ca, cu îndestulare, pentru osteneala lor, să se sature şi să se îndulcească, preamărindu-Te pe Tine, Dumnezeul lor, Dătătorul tuturor bunătăţilor; iar roua ce se pogoară de la Tine, să le fie tămăduire. O! Doamne Dumnezeul meu, varsă peste tot darul tău şi îi izbăveşte de boala ciumei". Astfel rugându-se sfântul, Domnul i-a zis: "Fie după cererea ta, viteazul meu ostaş".

    Apoi sfantul isi da sufletul in pace, iar trupul sau a fost luat si pus cu cinste in racla de aur de Galinia, pe care tatal ei s-a temut sa o mai prigoneasca.

   Insusi Mantuitorul i-a fagaduit sfantului Sau mucenic Haralambie ca ii va implini orice dorinta. Si ce ii cere sfantul? Ca toti aceea care ii vor cinsti pomenirea in numele jertfei pentru Iisus Hristos, sa primeasca pace, sanatate trupeasca, vindecare de ciuma, rod bogat si indestulare cu cele necesare vieții. Iar Hristos nu isi ia cuvantul inapoi.

   

   Moaștele Sfântului Haralambie (mai precis, un fragment mare din craniul său) se aflau în altarul bisericii Sf. Gheorghe din Iraklitsa Veche (în Grecia). În anul 1922, au fost mutate la biserica din Iraklitsa Nouă. Un alt fragment (chiar mai mare) al craniului Sfântului Haralambie este păstrat în Mănăstirea Sfântul Ștefan de la Meteora. Este demn de remarcat faptul că racla în care se află moaștele datează din secolul 17. 

     

 Sursa: Vietile sfintilor pe luna februarie

             bdi2.wordpress.com

Foto: internet