Mic Dictionar 4. Chipul lui Dumnezeu-Cuvantul pictat in icoane

  In Erminia picturii bizantine a lui Dionisie din Furna (manualul clasic de pictura bisericeasca ortodoxa), in capitolul ,,Numele si chipurile sfintilor celor ce se zugravesc'', gasim date cat se poate de concrete despre chipul si statura Mantuitorului Iisus Hristos, ca traitor in lume:

   ,, A lui Gherman al Constantinopolei: Trupul Dumnezeu-omului este de trei coti (de lung), putintel plecat, cu fata de culoarea graului; cu sprancene frumoase, legate impreuna; cu ochi frumosi, (nasul) cu frumoase nari; parul capului rosietic si putintel galben (cu o suvita de par pe frunte), cu barba neagra; si degetele prea curatelor (Sale) maini potrivit de lungi, (si cu sandale sau fara incaltaminte in picioare). Si in scurt, aratand inchipuirea blandetii, precum este chipul aceleia ce L-a nascut si din care Si-a plasmuit firea omeneasca desavirsita.

     Din: Scrisoarea despre chipul lui Iisus Hristos, trimisa de Publius Lentulus, proconsul al Iudeei, catre Senatul Romei - gasita intre manuscrisele de la Vatican.
    Aici in Iudeea se afla acum un barbat plin de mari virtuti, care se numeste pe Sinesi Iisus Hristos. Cei ce ii urmeaza Lui il cinstesc ca pe Fiu al lui Dumnezeu cel fara de moarte, iar ceilalti, strainii, il socotesc pe El un prooroc. El inviaza morti, tamaduieste toate bolile numai prin al sau cuvant si prin punerea mainilor asupra lor.

     Barbatul acesta este inalt la trup, cu statura dreapta, bratele frumoase, cu mainile lungi si cu fata bine proportionata. Parul il are pogorandu-se neted si fara luciu pana la urechi, si se sfarseste in plete crete pana la umeri si de la umeri in jos; de la frunte prin mijlocul capului parul este despartit in doua cu carare, dupa obiceiul nazarinenilor, iar fata parului este astfel, incat cu greu se poate descrie daca are culoarea vinului sau este in floarea unei alune timpurii. 

    Fruntea Lui este lungareata si neteda; ochii ii sunt caprui si foarte vioi; obrajii fara meteahna sunt plini de rumeneala foarte placuta; nasul si gura sunt facute cu bune masuri si fara cusur. Barba, avand fata ca parul capului, este destul de deasa si despartita in doua, iar lungimea ii este de un deget. Fizionomia Lui este nobila si delicata.

     Chipul Lui are blandete si oarecare seriozitate incat, de la prima vedere, atrage deodata si dragostea si respectul. 
    Mustra cu bunacuviinta si indeamna cu blandete...Niciodata nu l-a vazut cineva razand, dar plangind de multe ori. Smerenia si intelegerea Lui sunt cu deosebire rare. El vorbeste putin, dar cu multa statornicie. In sfarsit, dupa infatisarea Sa desavarsita, este un om care intrece pe oricare dintre fiii oamenilor.'' 

      Chipul Mantuitorului se fixeaza in iconografia crestina in veacul al IV-lea. Pana atunci au fost folosite foarte mult simbolurile precum mielul, crucea, pestele. ,, Pictorii crestini din primele veacuri (...) reprezentand aproape toate personajele sfinte cu chip tanar, n-au facut exceptie nici cu Mantuitorul, pe care il infatiseaza de obicei tanar, imperb, asa cum sunt cele mai multe tipuri ale Bunului Pastor. De aceea, cautand prin catacombe chipul asa zis "istoric" al Mantuitorului, oriental in varsta si cu barba, cu greu il vom gasi, abia catre veacul al IV-lea, cu cit ne apropiem de epoca lui Constantin cel Mare.

     Totusi, se mai gasesc si inainte de aceasta epoca unele tipuri ale Mantuitorului ce au tendinta de a se apropia de portret, de chipul Lui adevarat." (,, Chipul Mantuitorului in iconografie'' - Arhim. Sofian Boghiu)

     Veacul al IV-lea, prin imparatul Constantin cel Mare, scoate crestinismul din catacombe. Arta crestina devine monumentala. Insa odata ce Biserica intra in contact direct cu lumea, apare o avalansa de erezii datorate neintelegerii in profunzime a acestei religii. Dogmele sunt formulate de marii sfinti ai Bisericii, Sfintii Parinti, iar in sprijinul lor intervine arta crestina. ,,Sfantul Vasile cel Mare acorda picturii o forta de convingere mai mare decit cea a propriilor sale cuvinte.'' (Leonid Uspensky - ,,Teologia icoanei'').

     Mantuitorul a fost reprezentat de la inceput si cu chipul Sau real, cu care Se intrupase, dar si prin simboluri care inlocuiau imaginea Sa omeneasca. Odata cu fixarea dogmelor  in idei clare si solide de catre Sfintii Parinti, mai ales ca reactie in fata ereziilor, arta crestina creste, se dezvolta si ea, devenind o cale de comunicare a invataturilor Bisericii. Adevarul este revelat in cuvant dar si in imagine. 

       Adevarul este Hristos si El trebuia aratat cu un chip, nu prin intermediul unui simbol. ,,Eu sunt Calea, Adevarul si Viata'' spune Mantuitorul in Ioan 14,6. Iar Cel care spunea aceste cuvinte era Om in carne si oase, nu o inchipuire! Putem sa-l ,,citam'' ca martor al prezentei Sale in lume si al rastignirii pe Pontiu Pilat, personaj autentificat de toti istoricii.

      Sinodul Quinisext hotaraste, prin canonul 82 ca simbolurile antice sa fie inlaturate. Ele apartin trecutului si nu pot inlocui imaginea personala. Se pastreaza simboluri care nu inlocuiesc imaginea unei persoane - spre exemplu cele trei stelute de pe vestmintul Maicii Domnului. Sfantul Gherman al Constantinopolului scria: ,,Reprezentarea chipului omenesc al Domnului pe icoane slujeste la rusinarea ereticilor care pretind ca El nu S-a facut om decit in inchipuire si nu in realitate.''

    Voi dezvolta episodic tipurile de icoane in care apare Iisus Hristos. Oricum, indiferent de modul in care este reprezentat, chipul Sau ramine acelasi. Il recunoastem in toate icoanele ortodoxe,oricine le-ar fi pictat, indiferent ca este icoana romaneasca, ruseasca greceasca, etc.
    Capul Sau este inconjurat de o aureola cruciforma - cele trei litere de pe ea sint prescurtarea de la ,,Eu sunt Cel ce este'' (Iesirea 3,14). Este imbracat cu o mantie rosie numita chiton, aici rosul fiind simbolul jertfei Sale pe cruce (voi detaila despre simbolismul culorilor in icoane in Micul Dictionar). 

    Dionisie din Furna descrie hitonul sau chitonul astfel: ,,vestmant antic, facut dintr-o tesatura alba sau unicolora, din lana sau din in, ca o camasa de noapte de noapte lunga pana la glezne care se incinge la mijloc''.

    Peste chiton poarta o mantie de culoare albastru inchis sau verde, amintind de cele doua naturi unite in Persoana Sa: cea omeneasca si cea dumnezeiasca. Cu mana dreapta binecuvinteaza cu acelasi gest pe care il intalnim la preotii ortodocsi. 

   Degetele mainii care binecuvinteaza simbolizeaza fie unirea celor doua firi ale Mantuitorului (degetul mare unit cu ultimele doua, celelalte trei semnificand Sfanta Treime), fie monogramul grecesc al lui Hristos. 

    Poate binecuvanta si cu ambele maini, acest gest fiind intalnit doar la arhierei. Cand binecuvinteaza cu o mana, cu cealalta tine Sfanta Evanghelie deschisa si cu diverse inscriptii, de exemplu: ,,Eu sunt Lumina Lumii'' - Ioan 8,12.

        Iisus Hristos: icoane pictate de mine

Sfantul Grigorie Palama si icoanele

Sfantul Grigorie Palama

    Sfantul Grigorie Palama s-a nascut in anul 1294. A primit o educatie deosebita si era chiar un apropiat al imparatului bizantin. Putem spune in acest context, ca facea parte din elita intelectuala. Aceasta persoana cu o inteligenta si o cultura pe masura, ar fi putut ajunge intr-o functie inalta la Palat. Cu toate acestea, prefera sa plece la Sfantul Munte Athos si sa se calugareasca.

    Secolul XIV era extrem de agitat. In acea perioada crestinii si mai ales calugarii de la Athos erau luati in ris pentru credinta lor care devenise ,,depasita''. Pe de o parte ,,umanistii'' in frunte cu Varlaam (un calugar calabrez) redescopereau mostenirea elenistica. Pe de alta parte Sfantul Grigorie Palama readuce in discutie Traditia Sfintilor Parinti si trairea ortodoxa autentica. Punandu-L pe Dumnezeu in inima Creatiei, omul se indumnezeieste.

    ,,Umanistii'' incercau sa expuna si sa explice datele credintei cu ajutorul ratiunii naturale. Pentru ei, era vorba de cunoastere, de gnoza. Dupa Varlaam, cunoasterea lui Dumnezeu nu este posibila decat prin intermediul naturii, cunostintele neputand fi decat indirecte.

     Sfantul Grigorie Palamas nu neaga acest tip de cunoastere, dar ii afirma insuficienta si sustine imposibilitatea de a cunoaste direct, pe cai naturale, ceea ce depaseste natura.'' (Leonid Uspensky - Teologia icoanei

    Sfantul Grigorie Palama opune tipului de cunoastere umanist, lumina taborica: energia naturii divine, o manifestare exterioara a lui Dumnezeu, revelatia lui Dumnezeu in lume. Viata spirituala a omului se desfasoara in lumina aceasta extrem de reala, ca si Dumnezeu Insusi.
    Varlaamistii vedeau aceasta lumina (energie) ca pe ceva creat, sau ca pe un simbol. Refuzau sa creada ca Dumnezeu Se poate comunica omului cat se poate de concret. Pentru ei, Schimbarea la Fata de pe Muntele Tabor era doar simbolica. In felul acesta, esenta ortodoxa a cunoasterii lui Dumnezeu le raminea straina.

     Varlaamistii negau lumina taborica necreata (fata de lumea creata) si in felul acesta posibilitatea unei transfigurari reale, resimtite si cu trupul. De aceea tabloul cu tematica religioasa arata doar trupuri create dar inca nesfintite. Carnal, nu spiritual.

     In icoane, gandirea teologica a Sfantului Grigore Palama fusese deja pusa in practica. Pentru ca el nu a adus ceva in totalitate nou: era o incununare a invataturii ortodoxe veritabile. Comunicarea cu harul divin transfigureaza si tocmai asta arata icoanele.        Iconoclastii voiau sa distruga icoanele. Varlaamistii voiau sa distruga credinta ca exista harul care ne poate transforma in icoane. Indiferent de formele ereziei, scopul lor este sa-L scoata pe Dumnezeu din inima omului si de sa-i ingradeasca acestuia  posibilitatea sa fie partas cu Dumnezeu. Sfantul Grigorie Palama intareste dogma cinstirii icoanelor prin doctrina energiilor divine. Amindoua vorbesc despre indumnezeirea omului. Astfel ,,umanismului'' pagan i se opune umanismul crestin.
    In traditia breslelor de iconari, ,,botezul'' artistic al unui iconar are loc dupa ce acesta picteaza icoana Schimbarii la Fata a Domnului de pe Muntele Tabor. Prin mijloace plastice, iconarul ,,modela'' Lumina necreata. ,,Si S-a schimbat la fata, inaintea lor, si a stralucit fata Lui ca soarele, iar vestmintele Lui s-au facut albe ca lumina.'' (Matei 17,2)

   Sfantul Grigorie Palama a vorbit despre intalnirea minunata dintre Dumnezeu si om in inima, in rugaciune. Prin chemarea numelui lui Iisus Hristos, inima se transforma ea insasi intr-o casa luminoasa a lui Dumnezeu. ,,La inceput era Cuvantul si Cuvintul era Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul''. (Ioan 1,1)

    ,,Rugati-va neincetat''. Punand Numele lui Dumnezeu Cuvantul intr-o rugaciune simpla si continua in inima, creatia se desavirseste, isi atinge scopul: ,,Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul (pacatoasa).'' Atentia nu se mai indreapta catre cuvinte, ci spre Dumnezeu. Cum spunea parintele Staniloaie: ,,In intalnirea cu Dumnezeu infinitul este perceput ca o bucurie nesfarsita, ca o lumina.(...).Este vorba de o expresie dincolo de cuvinte''. (,,Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant'')

Imagini: internet

Sfantul Grigorie Palama (icoana pictata de mine)

Bunavestirea - povestea de iubire dintre Dumnezeu si om

                            Bunavestirea                                              

    Povestea pare putin neobisnuita. O copila de trei ani este adusa la Templul din Ierusalim. Ramane acolo in grija preotului, dar nu impreuna cu celelalte fecioare randuite acolo, ci ascunsa ca o floare rara, in Sfanta Sfintelor (un fel de altar la noi).     

    Primeste o aleasa educatie (lucru rar intalnit la femei pe atunci), cunoscand in amanunt Scripturile. Deci stia prea bine proorocirile despre nasterea Mantuitorului dintr-o Fecioara: ''Iata, Fecioara va lua in pantece si va naste Fiu si vor chema numele Lui Emanuel'' (Isaia 7,14).

       La 15 ani, nemaiputind ramane la Templu si ramanand orfana, Fecioara a fost logodita cu un batran drept in fata lui Dumnezeu, numit Iosif. Logodna era petrecuta in castitate pana la casatoria propriu-zisa.

    Intr-o zi, aflandu-se in cetatea galileeana din Nazaret, Fecioara cea logodita primeste un musafir neobisnuit. Un inger trimis de Dumnezeu patrunde in casuta ei umila. ''Iar in a sasea luna a fost trimis ingerul Gavriil de la Dumnezeu, intr-o cetate din Galileea, al carei nume era Nazaret, catre o fecioara logodita cu un barbat care se cheama Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria." (Luca 1-26,27)

      In templu pare-se ca Fecioara era obisnuita cu vederea ingerului de lumina, asa aflam din traditie. De aceea nu vederea propriu-zisa a musafirului ceresc o tulbura, ci salutul sau: ''Si intrand ingerul la ea, a zis: Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei. Iar ea, vazindu-l, s-a tulburat de cuvantul lui si cugeta in sine: Ce fel de inchinaciune poate sa fie aceasta?" (Luca 1-28,29)
    ''Si ingerul i-a zis: Nu te teme, Marie, caci ai

aflat har la Dumnezeu. Si iata, vei lua in pantece si vei naste Fiu si vei chema numele Lui Iisus.'' (Luca 1-30,31).

     In acel moment Fecioara Maria se putea retrage in dosul unui refuz. Sa spuna ca nu este vrednica, sa spuna ca misiunea o depaseste, sa o copleseasca ganduri de slava desarta. 

    Doar ca ea era un vas ales care aflase har in fata lui Dumnezeu. O fiinta umana pregatita spiritual pentru a-L naste pe Dumnezeu Cuvintul. Nedumerirea ei este fireasca si nu implica un refuz: ,,Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat?'' Ingerul ii raspunde asa cum Dumnezeu il invatase: ''Duhul Sfant Se va pogora peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri.'' (Luca 1,34 si 1,35). Pentru a inlatura orice gand de indoiala, adauga: ,,Ca la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta.''( Luca 1,37)

    Dumnezeu nu se foloseste de faptura sa ca de un instrument. El Insusi l-a inzestrat pe om cu vointa libera. Fecioara ar fi putut refuza rolul de Mama a lui Dumnezeu. Dar nu se intimpla asta. Ea raspunde simplu: ,,Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau!''(Luca 1,38). Din acel moment, se rescrie istoria.                                                              

    In icoana Buneivestiri, Sfanta Fecioara este in fata templului din Ierusalim. Este firesc, atata vreme cit ea este simbolul Bisericii, Mireasa lui Hristos. In icoane, actiunea nu are loc niciodata in interior. Pentru ca acesta vine in fata, catre privitor. Interiorul este sugerat cel mai adesea de o esarfa rosie, ca un steag, aflat pe un acoperis rosu si el, ori caramiziu.

    Din stanga vine arhanghelul Gavriil, am putea spune chiar ca ,,aterizeaza." Aripile mari ii sunt larg desfacute, piciorul stang este mult adus in fata, intr-o miscare ampla. Cu mana dreapta o binecuvanteaza pe Fecioara, contrabalansand miscarea piciorului. 

    In cealalta mana are un crin (simbolul fecioriei, al puritatii), sau un toiag ingeresc (simbol al puterii cu care este investit).

    Sfanta Fecioara  sta pe un soi de tron (este sugerat rolul ei important) si e surprinsa in timpul treburilor casnice. Cel mai adesea are fusul in mina. In icoanele mai vechi, la picioarele ei se afla si cutiuta cu ustensilele necesare lucrului de mana. 

    Nu aparitia Ingerului o ia prin surprindere ci vorbele lui. Mana i se retrage usor, capul i se pleaca sfielnic. Nu este nimic pietist: se privesc fata in fata. In tablourile apusene arhanghelul ingenuncheaza iar Madona impreuneaza mainile la piept ca intr-o rugaciune, sau ca in fata unei viziuni.

     Cele doua personaje stau pe doua postamente ciudate, ca doua tribune stilizate, inaltate de la pamant. De fapt Ingerul aterizeaza tumultuos pe al sau, in timp ce Fecioara se strange cuminte pe postamentul ei. 

    De pe postamentul sau, Ingerul Domnului aduce vestea noua ,,cea din veac ascunsa si de ingeri nestiuta." Celalalt postament este al persoanei desemnate de Dumnezeu sa primeasca harul. Noua Eva il va naste pe Noul Adam. La Creatie Eva s-a nascut din Adam. Acum va fi invers, iar aceasta innoire schimba fundamental Creatia. Dumnezeu propune prin trimisul Sau. Fecioara dispune. Acceptul este finalizat de raza Duhului Sfant care coboara peste capul ei.
      Pentru importanta acestui moment (cat se poate de reala in istorie de altfel), icoana impodobeste usile imparatesti ale iconostasului. In stanga arhanghelul Gavriil, in dreapta Sfanta Fecioara. Uneori doar ei doi, fata in fata.                                                                                           

       Bunavestirea din Ustiug (galeriile Tretiakov, Moscova)

    La sfarsitul secolului al XII-lea, a mai aparut un tip de icoana a Buneivestiri, denumita ,,de Oustioug (sau Ustiug). Aici este surprins momentul ulterior acceptului dat de Sfanta Fecioara. Pruncul este zugravit in dreptul pantecelui Maicii Sale, binecuvantand. Insa  aceasta tipologie a fost preluata mult mai rar.

         Bunavestirea (am pictat-o pe piatra)

         Bunavestirea (am pictat-o pe lemn)

    











   

Inedit : monahul Nicolae Steinhardt intr-o inregistrare despre icoane

      
      Parintele Nicolae Steinhardt, alias monahul Nicolae de la manastirea Rohia, a fost un adevarat personaj. S-a convertit la ortodoxie fiind evreu de origine. A descoperit treptat crestinismului, intr-o relatie de iubire si tandrete profunda cu Hristos. Chiar el scria in Jurnalul fericirii:  ,,Din copilarie m-au atras clopotele si obiceiurile crestinesti." 
      Detinut politic, a fost botezat in inchisoare de catre parintele Mina Dobzeu. A preferat sa paraseasca lumea literara pentru a-si inchina viata lui Hristos la manastirea Rohia din Maramures (unde a fost si inmormantat). De o vasta cultura, a fost prieten cu  Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Mihai Sora, Constantin Noica, Alexandru Paleologu, Sergiu Al. George. 

   I-am vazut mormantul, pe crucea lui scrie, simplu, asa cum si-a dorit el, "Monahul Nicolae de la Rohia"...

   Am gasit pe You Tube doua inregistrari cu parintele Nicolae (mare minune!) cu o predica avand ca tema Duminica Ortodoxiei si cinstirea icoanelor. Veti descoperi ce cultura generala si ce memorie avea omul acesta....

https://www.youtube.com/watch?v=A3oX1mjBi-Y


https://www.youtube.com/watch?v=-bStgiko9ao

Duminica Ortodoxiei - sarbatoarea icoanelor

Duminica Ortodoxiei 

     In Duminica Ortodoxiei, pictorii iconari sarbatoresc. Cu o bucurie tainica, pentru ca rodul muncii lor nu este unul oarecare. Icoana reprezinta in chip vazut taina intruparii lui Dumnezeu: ,,Si Cuvantul S-a facut Trup si S-a salasluit intre noi si am vazut slava Lui" (Ioan 1,14). Aceasta invatatura de credinta a fost formulata in Sinodul al VII-lea Ecumenic din anul 787.

   Sfantul Vasile cel Mare spunea: ,,Ceea ce cuvantul comunica prin auz, pictura o arata in chip tacut, prin reprezentare." De aceea icoana este insasi inima ortodoxiei. In aceasta inima a incercat sa loveasca ereziaa iconoclasta. 

     A fost o lupta inversunata impotriva cinstirii icoanelor - aproape un secol dupa Sinodul VII. Potrivnicii sfintelor icoane nu intelegeau faptul ca in icoana lui Iisus Hristos este reprezentat Chipul Persoanei Fiului lui Dumnezeu care S-a facut Om, nu Dumnezeirea nevazuta. De aceea, respingand icoana, se respinge taina inomenirii Fiului lui Dumnezeu. Astfel este negata toata lucrarea de mantuire a neamului omenesc.

        Anul 843 a marcat o victorie extrem de importanta impotriva ereziilor si mai ales impotriva iconoclasmului. La Constantinopol, dreptcredincioasa imparateasa Teodora impreuna cu patriarhul Metodie au convocat un mare Sinod Ecumenic. Acesta a reconfirmat hotararile celor sapte Sinoade Ecumenice anterioare, inclusiv cea a dogmei cinstirii icoanelor.
    Pentru ca erezia iconoclasta tintea sa distruga ideea unui Dumnezeu Intrupat, restaurarea cultului icoanelor a reprezentat chiar triumful ortodoxiei. Cantarea Sarbatorii Ortodoxiei a fost scrisa de Sfantul Teofan, care a participat in mod direct la lupta pentru icoane.

     Condacul se adreseaza Maicii Domnului pentru ca Hristos Si-a luat trup si chip din ea. ,,Cuvantul Tatalui cel necuprins din tine, Nascatoare de Dumnezeu, S-a cuprins, intrupandu-Se; si chipul cel intinat intorcandu-l, cu dumnezeiasca podoaba l-a amestecat. Deci, marturisind mantuirea, il inchipuim cu fapta si cu cuvantul (Condac, glasul al 8-lea). Icoana devine astfel imaginea omului unit cu Dumnezeu, de aceea se deosebeste fundamental de tablou. Si asa, sfintenia devine vizibila cu ochii trupesti.

   
Foto: Internet

Mic Dictionar 3. Despre trupurile sfintilor - estetica ,,anormalitatii"

                             Adam si Eva  

                 Botezul Domnului - fresca 

 
     Icoanele nu sunt o imagine a omului cum este, ci a omului cum va fi. Este o deosebire importanta fata de tabloul religios, unde modelele sfintilor erau oameni obisnuiti, adesea pacatosi, iar pictura nu ii transfigureaza. Pictorul laic se concentra pe trasaturile chipului, pe liniile muschilor, pe felul in care cadea lumina pe model. In icoane se porneste de la infatisarea reala, istorica.

      Si despre Iisus Hristos avem date cat se poate de concrete. Aceste date sunt stranse in manuale numite Erminii. Doar ca limbajul iconografic reda realitatea spirituala. Iar o realitate care depaseste granitele vazutului cu ochii trupesti, nu poate fi imbracata decat in forme speciale. Iar ortodoxia a avut aceasta revelatie aducindu-ne in mijlocul sfinteniei cu delicatete.
                 Necredinta  lui Toma 

      Si unii termeni ortodocsi suna mai spiritualizat. De exemplu corpul este  numit trup, fata chip, spiritul duh. Trupurile sfintilor in icoane sunt si ele transfigurate. Dupa Inviere, Hristos Si-a pastrat trupul omenesc material, fiind pipait de Toma la indemnul Domnului: ,,Adu degetul tau incoace si vezi mainile Mele si adu mana ta si o pune in coasta Mea si nu fi necredincios, ci credincios." ( Ioan 20,27)
    Totodata Hristos a trecut prin usile incuiate: ,,Si pe cand vorbeau ei acestea, El a stat in mijlocul lor si le-a zis: ,,Pace voua"  (Lc. 24,36). Ca sa se convinga ca nu e duh, Hristos indeamna iar la convingerea prin simturi: ,,pipaiti-Ma si vedeti, ca duhul nu are carne si oase, precum ma vedeti pe Mine ca am" ( Lc. 24,39).
    Altfel de trup. Dupa invierea lui Hristos, ceva s-a schimbat fundamental in genetica Creatiei. ,, Pentru ei Eu Ma sfintesc pe Mine Insumi, ca si ei sa fie sfintiti intru adevar'' (Ioan 17,19).  De aceea icoana nu vorbeste prin instrumentele artei acestei lumi. Trupurile sfintilor sufera de o restructurare totala, viata interioara izbucneste inafara, sfintenia devine vizibila. Lucrarea Duhului Sfant asupra omului ii ofera un trup nou, conform curatiei pe care o poarta.
                         Sf. Ap. Toma 

  Un Sfant Parinte spunea ca ,,Dumnezeu S-a facut Om, pentru ca omul sa se poata indumnezei." De aceea trupurile par imateriale, ne-tridimensionale, mult alungite, subtiri.

                   Rastignirea Domnului
     Mainile au degete prelungi si foarte expresive. Chipul si mainile domina icoana, de asta iconarul le acorda o atentie aparte. In trecut, un mester iconar cu experienta isi lasa ucenicii sa lucreze la vestminte insa el lucra la chipuri si la maini. Doar invataceii mai inaintati aveau acest privilegiu.
    Vestmintele sunt drapate fara a dezvalui. Nici ele nu au clar-obscururi, doar accente de lumina pe blicurile cutelor. Intr-o lume a Luminii, intunericul nu-si afla locul.

Foto: internet