Un om avea doi fii. Cel mai mic si mai rebel ii cere tatalui partea lui de avere, sa plece in lume, sa fie independent. Tatal nu se opune si nici nu incearca sa-l convinga sa nu plece.
Le-a impartit averea iar mezinul pleaca intr-o tara indepartata. Acolo nu investeste banii primiti, nu isi deschide o afacere de pe urma careia sa traiasca. 
Hristos ne spune ca el si-a risipit averea si traia in desfranari. Numai ca a venit o foamete mare si el a saracit cu totul. Atat de rau ajunsese, incit s-a angajat sa pazeasca porcii; si mancarea porcilor ar fi vrut sa o manince si nu se putea. Iar daca tinem cont de faptul ca porcii erau considerati animale necurate, ne dam seama ca ajunsese pe treapta cea mai de jos a saraciei, ultima sluga netrebnica...
A trebuit ca omul acela sa ajunga in fundul prapastiei existentei sale ca sa realizeze ca o luase pe o cale gresita. Atunci si-a venit in sine. Si-a dat seama ca in ograda tatalui sau, chiar si ca sluga ii va fi mai bine. Se va scula si ii va spune tatalui sau: Tata, am gresit la cer si inaintea ta si nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau. Fa-ma ca pe unul din argatii tai.
Ne inchipuim ca nu i-a fost usor fiului rebel sa se intoarca acasa. Plecase bogat si se intorcea cu coada intre picioare, vorba romanului. Murdar, sarac, cu hainele odinioara falnice, acum doar niste zdrente. Cel mai probabil si le vinduse pe cele cu care plecase pentru a-si cumpara de mincare...Dar cu toate astea nu mai ezita.
Tatal lui nu il intampina cu raceala, nu ii face morala, nu-l pedepseste. El l-a vazut de departe si l-a recunoscut desi probabil era mult schimbat; plin de mila a alergat , l-a imbratisat si l-a sarutat.
Ba mai mult decat atat, il repune in rolul de fiu al sau, daruindu-i vestmintele lui dintai si singurul bun ramas dupa ce isi impartise toata averea: inelul din deget. Junghie vitelul cel ingrasat si cheama pe toata lumea sa petreaca invierea fiului disparut.
In toata aceasta pregatire plina de bucurie, apare si celalalt fiu: cel cuminte, care ramasese linga tatal sau, chivernisindu-si cu cap partea lui de avere.
Ar fi trebuit sa se bucure pentru intoarcerea fratelui sau. Insa el se intristeaza ca se face petrecere pentru fratele revenit acasa. Lui i s-ar cuvenit petrecerea asta! El era baiatul cuminte si ascultator, de ce trecea acum in umbra in favoarea acestui fiu care isi mancase averea cu desfranatele?
I se parea nedrept si se maniase atat de tare incit nici nu voia sa intre in casa. Fratele lui devenise acel fiu al tatalui sau, il renegase. Tatal sau insa ii spune: ,,Fiule, tu intotdeauna esti cu mine si toate ale mele ale tale sint. Era nevoie sa ne veselim de intoarcerea fiului pierdut". (Luca 15,11-32)
Este interesant ca povestea se opreste aici. Fiecare se poate pune in rolul unui fiu. De obicei suntem fiul risipitor care primeste toate darurile de la Tatal Ceresc, dar isi rataceste sufletul pana ajunge in fundul prapastiei pacatului. Acolo realizeaza cat de bine era cu Tatal care il iubea...
Dumnezeu ne asteapta cainta, cu mila si cu iubire. Toti ingerii se bucura in cer de un pacatos care se pocaieste! (Luca 15,10)
Dar suntem si acritura care se oftica precum fratele cuminte de odinioara. Ca omul hulitor si plin de pacate este primit de Dumnezeu si pus pe aceeasi treapta cu el, fratele lui. Nu vedem cainta adinca din sufletul celuilalt. ,,Cum, curvarul asta are indrazneala sa vina la biserica? Aici doar eu am loc!"
Fratele intepenit in parerea lui despre sine ramane pe dinafara ospatului. A fost alegerea lui, caci tatal nu-l alunga; ospatul este pentru toti prietenii, dar el nu vrea sa intre...
Pocainta si smerenia au readus inelul in degetul fiului zanatic. Fratele lui este prea impietrit, prea orgolios, prea invidios ca sa se bucure de binele fratelui sau. Ba chiar se razvlateste impotriva tatalui care nici macar un ied n-a fost in stare sa taie ca sa se veseleasca si el cu prietenii.
Putuse sa o faca insa oricind. Sa junghie orice animal din batatura, pentru ca erau ale sale: doar tatal isi impartise intreaga avere, el practic nu mai avea nimic. Doar ca era zgircit, nu se indura. Ar fi vrut ca tatal lui sa faca asta, nu el. Nu a inteles ca el deja avea toate darurile, dar risca sa le piarda din cauza ca inima lui se impietrise.
In icoane, in pilda fiului risipitor in rolul Tatalui cel mai adesea Mantuitorul Iisus Hristos. Pentru ca El S-a daruit pe Sine jertfa pentru iertarea pacatelor tuturor fiilor risipitori din lume. El Insusi este ,,vitelul ingrasat" din care vor manca toti cei prezenti la ospat.
Foto: internet
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu