Mic Dictionar 4. Chipul lui Dumnezeu-Cuvantul pictat in icoane

  In Erminia picturii bizantine a lui Dionisie din Furna (manualul clasic de pictura bisericeasca ortodoxa), in capitolul ,,Numele si chipurile sfintilor celor ce se zugravesc'', gasim date cat se poate de concrete despre chipul si statura Mantuitorului Iisus Hristos, ca traitor in lume:

   ,, A lui Gherman al Constantinopolei: Trupul Dumnezeu-omului este de trei coti (de lung), putintel plecat, cu fata de culoarea graului; cu sprancene frumoase, legate impreuna; cu ochi frumosi, (nasul) cu frumoase nari; parul capului rosietic si putintel galben (cu o suvita de par pe frunte), cu barba neagra; si degetele prea curatelor (Sale) maini potrivit de lungi, (si cu sandale sau fara incaltaminte in picioare). Si in scurt, aratand inchipuirea blandetii, precum este chipul aceleia ce L-a nascut si din care Si-a plasmuit firea omeneasca desavirsita.

     Din: Scrisoarea despre chipul lui Iisus Hristos, trimisa de Publius Lentulus, proconsul al Iudeei, catre Senatul Romei - gasita intre manuscrisele de la Vatican.
    Aici in Iudeea se afla acum un barbat plin de mari virtuti, care se numeste pe Sinesi Iisus Hristos. Cei ce ii urmeaza Lui il cinstesc ca pe Fiu al lui Dumnezeu cel fara de moarte, iar ceilalti, strainii, il socotesc pe El un prooroc. El inviaza morti, tamaduieste toate bolile numai prin al sau cuvant si prin punerea mainilor asupra lor.

     Barbatul acesta este inalt la trup, cu statura dreapta, bratele frumoase, cu mainile lungi si cu fata bine proportionata. Parul il are pogorandu-se neted si fara luciu pana la urechi, si se sfarseste in plete crete pana la umeri si de la umeri in jos; de la frunte prin mijlocul capului parul este despartit in doua cu carare, dupa obiceiul nazarinenilor, iar fata parului este astfel, incat cu greu se poate descrie daca are culoarea vinului sau este in floarea unei alune timpurii. 

    Fruntea Lui este lungareata si neteda; ochii ii sunt caprui si foarte vioi; obrajii fara meteahna sunt plini de rumeneala foarte placuta; nasul si gura sunt facute cu bune masuri si fara cusur. Barba, avand fata ca parul capului, este destul de deasa si despartita in doua, iar lungimea ii este de un deget. Fizionomia Lui este nobila si delicata.

     Chipul Lui are blandete si oarecare seriozitate incat, de la prima vedere, atrage deodata si dragostea si respectul. 
    Mustra cu bunacuviinta si indeamna cu blandete...Niciodata nu l-a vazut cineva razand, dar plangind de multe ori. Smerenia si intelegerea Lui sunt cu deosebire rare. El vorbeste putin, dar cu multa statornicie. In sfarsit, dupa infatisarea Sa desavarsita, este un om care intrece pe oricare dintre fiii oamenilor.'' 

      Chipul Mantuitorului se fixeaza in iconografia crestina in veacul al IV-lea. Pana atunci au fost folosite foarte mult simbolurile precum mielul, crucea, pestele. ,, Pictorii crestini din primele veacuri (...) reprezentand aproape toate personajele sfinte cu chip tanar, n-au facut exceptie nici cu Mantuitorul, pe care il infatiseaza de obicei tanar, imperb, asa cum sunt cele mai multe tipuri ale Bunului Pastor. De aceea, cautand prin catacombe chipul asa zis "istoric" al Mantuitorului, oriental in varsta si cu barba, cu greu il vom gasi, abia catre veacul al IV-lea, cu cit ne apropiem de epoca lui Constantin cel Mare.

     Totusi, se mai gasesc si inainte de aceasta epoca unele tipuri ale Mantuitorului ce au tendinta de a se apropia de portret, de chipul Lui adevarat." (,, Chipul Mantuitorului in iconografie'' - Arhim. Sofian Boghiu)

     Veacul al IV-lea, prin imparatul Constantin cel Mare, scoate crestinismul din catacombe. Arta crestina devine monumentala. Insa odata ce Biserica intra in contact direct cu lumea, apare o avalansa de erezii datorate neintelegerii in profunzime a acestei religii. Dogmele sunt formulate de marii sfinti ai Bisericii, Sfintii Parinti, iar in sprijinul lor intervine arta crestina. ,,Sfantul Vasile cel Mare acorda picturii o forta de convingere mai mare decit cea a propriilor sale cuvinte.'' (Leonid Uspensky - ,,Teologia icoanei'').

     Mantuitorul a fost reprezentat de la inceput si cu chipul Sau real, cu care Se intrupase, dar si prin simboluri care inlocuiau imaginea Sa omeneasca. Odata cu fixarea dogmelor  in idei clare si solide de catre Sfintii Parinti, mai ales ca reactie in fata ereziilor, arta crestina creste, se dezvolta si ea, devenind o cale de comunicare a invataturilor Bisericii. Adevarul este revelat in cuvant dar si in imagine. 

       Adevarul este Hristos si El trebuia aratat cu un chip, nu prin intermediul unui simbol. ,,Eu sunt Calea, Adevarul si Viata'' spune Mantuitorul in Ioan 14,6. Iar Cel care spunea aceste cuvinte era Om in carne si oase, nu o inchipuire! Putem sa-l ,,citam'' ca martor al prezentei Sale in lume si al rastignirii pe Pontiu Pilat, personaj autentificat de toti istoricii.

      Sinodul Quinisext hotaraste, prin canonul 82 ca simbolurile antice sa fie inlaturate. Ele apartin trecutului si nu pot inlocui imaginea personala. Se pastreaza simboluri care nu inlocuiesc imaginea unei persoane - spre exemplu cele trei stelute de pe vestmintul Maicii Domnului. Sfantul Gherman al Constantinopolului scria: ,,Reprezentarea chipului omenesc al Domnului pe icoane slujeste la rusinarea ereticilor care pretind ca El nu S-a facut om decit in inchipuire si nu in realitate.''

    Voi dezvolta episodic tipurile de icoane in care apare Iisus Hristos. Oricum, indiferent de modul in care este reprezentat, chipul Sau ramine acelasi. Il recunoastem in toate icoanele ortodoxe,oricine le-ar fi pictat, indiferent ca este icoana romaneasca, ruseasca greceasca, etc.
    Capul Sau este inconjurat de o aureola cruciforma - cele trei litere de pe ea sint prescurtarea de la ,,Eu sunt Cel ce este'' (Iesirea 3,14). Este imbracat cu o mantie rosie numita chiton, aici rosul fiind simbolul jertfei Sale pe cruce (voi detaila despre simbolismul culorilor in icoane in Micul Dictionar). 

    Dionisie din Furna descrie hitonul sau chitonul astfel: ,,vestmant antic, facut dintr-o tesatura alba sau unicolora, din lana sau din in, ca o camasa de noapte de noapte lunga pana la glezne care se incinge la mijloc''.

    Peste chiton poarta o mantie de culoare albastru inchis sau verde, amintind de cele doua naturi unite in Persoana Sa: cea omeneasca si cea dumnezeiasca. Cu mana dreapta binecuvinteaza cu acelasi gest pe care il intalnim la preotii ortodocsi. 

   Degetele mainii care binecuvinteaza simbolizeaza fie unirea celor doua firi ale Mantuitorului (degetul mare unit cu ultimele doua, celelalte trei semnificand Sfanta Treime), fie monogramul grecesc al lui Hristos. 

    Poate binecuvanta si cu ambele maini, acest gest fiind intalnit doar la arhierei. Cand binecuvinteaza cu o mana, cu cealalta tine Sfanta Evanghelie deschisa si cu diverse inscriptii, de exemplu: ,,Eu sunt Lumina Lumii'' - Ioan 8,12.

        Iisus Hristos: icoane pictate de mine