luni, 30 ianuarie 2017

Sfintii mucenici Chir si Ioan, doctorii care nu cereau plata

    Sf. Mc. doctori fara de arginti Chir si Ioan 
    Sfantul Chir s-a nascut in Egipt. Era un medic renumit, dar si un foarte bun crestin. Pe langa vindecarea trupeasca, el le vorbea pacientilor sai si despre Hristos, intr-o perioada in care daca se afla ca esti crestin plateai aceasta ,,indrazneala" cu capul. El vorbea despre pacate ca sursa a bolilor trupesti si vindeca folosindu-se nu doar de stiinta ci si de rugaciune. Iar pentru aceasta vindecare dubla: sufleteasca si trupeasca, nu voia nici un ban.
    Afland imparatul Diocletian despre doctorul care convertea paganii la crestinism, a dat porunca sa fie prins si torturat. Insa sfantul Chir afla la timp si fuge in Arabia unde se calugareste.
    Pentru viata lui imbunatatita, ia de la Dumnezeu darul facerii de minuni. De aceea vindeca acum numai cu cuvantul, prin rugaciune catre Mintuitorul Iisus Hristos. Vestea despre minunile facute de medicul calugar s-a raspandit printre inchinatorii la idoli care se converteau la crestinism in numar mare.
    Sfantul Ioan era un crestin din Edessa, aflat in rinduiala ostaseasca.  
     Neimpacat cu viata sa, pleaca din armata si ramine o vreme in Ierusalim. Aici aude vorbindu-se despre parintele Chir, medicul care vindeca numai cu cuvantul. Isi doreste foarte mult sa-l cunoasca si sa-i devina ucenic, de aceea pleaca in cautarea lui. Dupa o perioada de staruitoare cautari il gaseste in Arabia; ramane alaturi de el, fiind partas la viata lui sfanta si invatand meseria de medic.
     
    In acea vreme imparatul pagan ii prindea pe crestini si ii silea prin torturi sa se lepede de Hristos. Asa a fost prinsa o femeie credincioasa pe nume Atanasia, cu cele trei fete ale ei: Teoctista (de 15 ani), Teodosia (de 13 ani) si Eudoxia (de 11 ani).
     Temandu-se ca nu cumva fiind femei si mai slabe sa se lepede de credinta, ori mamei sa ii fie mila de fete, sfantul Chir urmat apoi si de sfintul Ioan au plecat in cetatea Canon. Acolo femeia era prizoniera impreuna cu fetele sale. In temnita le-a imbarbatat pentru prigoana care urma sa vina. Ighemonul cetatii afland asta, ii pune si pe ei in lanturi. Sunt chinuiti mai apoi li se taie capetele; mai intai sfintei Atanasia si fetelor apoi celor doi sfinti doctori fara de arginti.
   Sf. Mc. doctori fara de arginti Chir si Ioan 

Foto: internet




























































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu