Pictor de Icoane: Un sfant plin de bucurie: Sfantul Serafim de Sarov (2 ianuarie)

Sf. Cuv. Serafim de Sarov

Nu are cum sa nu iti placa de sfantul Serafim de Sarov. Bunicutul micut de statura, garbovit de la bataia primita muceniceste emana o caldura si o bucurie greu de descris pentru cei care nu au inteles ca Dumnezeu este Iubire. De altfel, el isi intampina musafirii cu o vorba: ,,Bucuria mea, Hristos a inviat!" Semenul sau era bucuria sa, pentru ca simtea in chip real chipul lui Hristos din fiecare.

Sfantul Serafim s-a nascut la 19 iulie 1759 in Kursk (Rusia), dintr-o familie de negustori credinciosi. La doar 17 ani intra in manastirea din Sarov, devenind un model de ascultare si smerenie. Facea cu bucurie orice treaba i s-ar fi dat, pentru ca stia ca aceasta ascultare o facea fata de Hristos.
Dupa un timp s-a imbolnavit foarte grav, dar singurul medicament pe care il voia era Sfanta Impartasanie. Cand era pe moarte, in chilia sa a aparut Maica Domnului insotita de Sfintii Apostoli Petru si Ioan. Intr-o lumina binefacatoare, Maica Sfanta a spus cu glas dulce aratand catre tanarul novice: ,,Acesta este din neamul nostru.''

In urma aparitiei Sfintei Fecioare pe care tanarul o iubea in mod special, boala l-a parasit in mod miraculos. Dupa opt ani de slujire in bucurie si seninatate, tanarul cel smerit este calugarit sub numele de Serafim (care se traduce infocat sau arzator, asa cum ii era si credinta), apoi este hirotonit diacon.

Din multa sa iubire pentru Dumnezeu, va primi binecuvantare sa se retraga in adancul padurii ca pustnic, la vreo 7 km de manastire. Acolo, cu sufletul curat ca un copil, si-a facut o coliba de lemn pe o colina pe care a botezat-o Sfantul Munte, iar locurile unde se ducea in padure le botezase dupa Locurile Sfinte. Daca nu a ajuns el acolo, le adusese cu sine, si le daduse viata prin rugaciune. Iar ca prieten avea un urs care il asculta ca un catel.

Diavolului nu i-a convenit si a incercat sa-l abata de la viata lui sfanta. Daca a vazut ca nu reuseste sa-l sperie cu gandurile si aparitiile inspaimantatoare, si-a ,,tocmit'' trei talhari care sa-i faca treaba. Ei l-au batut atat de rau pentru ca nu le-a dat bani, incit l-au lasat aproape mort. Parintele era voinic, ar fi putut sa li se impotriveasca, dar nu a facut-o.

S-a tarat cum a putut pina la manastire unde a zacut pina cind, o noua aparitie a Maicii Domnului l-a vindecat. Insa va ramine garbovit pina la sfarsitul vietii si se misca foarte greu, sprijinindu-se intr-un toiag. Se reantoarce in pustie pana cand, din ascultare va fi nevoit sa se intoarca la manastire. Aici insa se va fereca intr-o chilie unde se ruga intr-una in fata unei icoane a Maicii Domnului denumita de el ,,Bucuria bucuriilor".

Dupa cinci ani va deschide usa chiliei sale si pentru vizitatori. Va ramine in tacere cu oamenii si in dialog total cu sfintii pana in anul 1826, cind Maica Domnului ii porunceste sa le impartaseasca semenilor sai din experienta ascetica dobindita dupa 47 de ani de rugaciune totala.

Din acel moment, parintele Serafim va deveni un adevarat Apostol al Invierii. Primea pe toata lumea in chilia sa iar cuvintele cu care erau intampinati musafirii erau: ,,Bucuria mea, Hristos a inviat!"

Era atit de bland, atit de plin de bucurie si de smerit, incit toata lumea care venea tulburata se mangaia de prezenta sa. Sfatuia adesea: ,,Bucuria mea, castiga duhul pacii si atunci mii de oameni se vor mantui in preajma ta!"

Este memorabila intalnirea cu ucenicul sau, Motovilov, pe care il vindecase in chip minunat. Cind acesta l-a intrebat care este scopul vietuirii crestine, Sfintul Serafim i-a raspuns: ,,Dobandirea Sfantului Duh, pe care-L primim daca indeplinim faptele de sfintenie cerute de Biserica si mai ales prin rugaciune."

Sfantul Serafim i-a explicat nu doar teoretic, dar si practic, cei doi fiind invaluiti in lumina Duhului Sfant. Dupa o viata in care si-a curatat inima pentru ca Duhul Sfant sa locuiasca in ea, Sfantul Serafim primise raspuns la rugaciunile sale.

Sfantul Serafim a fost si parintele duhovnicesc al manastirii de maici din Diveevo. Indrumarul duhovnicesc dat de parintele era: ,,In tot timpul sa aveti mainile ocupate cu lucrul si buzele cu rugaciunea."
Bucuria vietuirii in Dumnezeu nu l-a parasit pe sfantul Serafim pina la sfarsitul vietii, desi s-a chinuit cumplit din cauza ranilor. La 70 de ani, dupa ce s-a impartasit, intr-o zi de 1 ianuarie a plecat la Dumnezeu in biserica, in timp ce canta imnele Invierii. Din timpul vietii a fost un sfant extrem de iubit, facand minuni inca de atunci.

Bolsevicii i-au confiscat moastele sfinte in anul 1926, pentru a le expune intr-un muzeu al ateismului, insa Dumnezeu nu a ingaduit aceasta profanare.