marți, 5 aprilie 2016

O icoana neobisnuita: Scara Raiului - decriptare

       Scara Raiului - pictura exterioara de la Sucevita
       Aceasta icoana de mari dimensiuni (reprezentata mai ales in fresca, pe suprafete extinse) este punerea in scena a cartii Sfantului Ioan Scararul: ,,Scara dumnezeiescului urcus'' (Volumul 9 din Filocalie).
    Dionisie din Furna numeste aceasta scena ,,Scara de suflete mantuitoare si ducatoare la cer'' si o descrie astfel: ,,Manastire si pe dinafara de poarta ei, multime de calugari, tineri si batrani. Inaintea lor o scara inalta si mare, care ajunge la cer si pe scara calugari; unii suindu-se, altii incepand sa se suie, iar altii uitandu-se. Si sus ingerii zburand, ca si cum le-ar da mana de ajutor. Iar sus in cer e Hristos si, inaintea Lui, la treapta cea mai de sus a scarii, un calugar batrin cu cuvioasa smerenie intinzandu-si mainile si uitandu-se dupa Hristos. Iar Domnul, cu bucurie, cu o mana il apuca,iar cu cealalta, avand o cununa de flori, il incununeaza (...).
    In josul scarii, multime de demoni zburatori, care, apucindu-i pe calugari de rasele lor, pe unii ii trag si nu pot ca sa-i doboare, putintel dezlipiti de scara avindu-i pe unii, si putintel surpati pe altii.
     Insa si acestia se tin de scara, unul cu o mana, altul cu amandoua mainile. Iar pe altii, avandu-i pe deplin surpati ii tin de mijloc cu fata in jos. 
    Si jos sub ei, iadul atotmancator, ca un balaur groaznic si mare, avand inlauntru, in gura lui, un calugar pe branci cu fata in jos, vazandu-i-se numai picioarele.''

    Desi Dionisie din Furna mentioneaza doar calugari pe aceasta scara, icoana se adreseaza tuturor, mantuirea nu este o tema exclusiv monahala. Insa cel mai adesea o gasim pe frescele care impodobesc bisericile manastirilor.
    Scara are 30 de trepte, dupa numarul de capitole ale cartii. In alte icoane are 33, dupa numarul anilor Mantuitorului. In icoanele rusesti, in dreptul fiecarei trepte este trecut si numele pacatului. Intr-un colt al icoanei este o obste de monahi care privesc spre cei aflati pe scara usor inclinata care urca de la pamant la cer.
   Pe de o parte ingerii ii ajuta pe cei aflati pe scara, pe de alta parte diavolii incearca sa-i agate si sa-i traga in jos, iar cu unii chiar reusesc. Intr-un medalion de lumina (mandorla),  Hristos ii asteapta si ii ajuta sa urce si ultima treapta. Jos este iadul ca un balaur cu gura cascata care inghite victimele cazute.
    Imaginea scarii aminteste de viziunea patriarhului Iacov. Partea de sus este dominata de Hristos si ingeri. Jos sunt cei care au inceput lupta si cei care sint pe Cale, inconjurati de fortele raului. 
     Chiar si cei care sunt aproape de finalul scarii pot fi agatati si trasi in jos. Cei care se gasesc pe scara au privirea indreptata catre Hristos. Cei care cad, au pierdut aceasta directie...

Sursa: internet










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu