Sfantul Ioan s-a nascut in Rusia, de unde si adaugirea de la numele sau. In timpul imparatului Petru cel Mare, a participat ca soldat la lupta impotriva turcilor din anul 1711. A fost luat prizonier de catre tatari si vandut ca rob unui ofiter superior turc, eparh in Procopie (actualul Urgup).
Multi robi crestini care slujeau la turci treceau la mahomedanism pentru a-si usura cat de cat traiul. Sfantul Ioan a refuzat sa se lepede de Hristos, suportind represaliile turcilor. Agãi turc i-a spus ca il va sluji cu credinta daca il lasa in credinta lui, dar daca il va sili sa isi schimbe credinta, va prefera moartea.
A ajuns sa ingrijeasca de vite, culcandu-se intr-un colt al staulului. Prin blandetea, smerenia si credinta lui l-a cistigat pe stapanul sau. Acesta i-a oferit o camaruta apropiata de grajd, dar Sfantul Ioan a preferat sa se nevoiasca mai departe tot acolo. Aici a postit, s-a rugat, a dormit cate putin ghemuit pe podeaua goala, a suportat mirosul si foiala vitelor. Singur, nestiut de nimeni.
Dar Dumnezeu care vedea osteneala lui ascunsa, a dat bogatie stapanului sau si liniste celor care erau robi impreuna cu el. Pentru aceasta, stapanul sau a inceput sa-l pretuiasca si mai mult, ba chiar sa il laude si altora.
Moastele Sfantului Ioan Rusul (in fundal - parintele Constantin Galeriu)
Este cunoscuta o intamplare minunata petrecuta cu Sfantul Ioan. Stapanul lui s-a hotarat sa faca un pelerinaj la Mecca, cetatea sfanta a mahomedanilor. La cateva zile dupa plecarea sa, sotia acestuia a pregatit un ospat pentru rudele si prietenii sotului, pentru a se ruga impreuna pentru buna calatorie a agãi. La un moment dat, femeia i-a spus lui Ioan cu parere de rau ca s-ar fi bucurat ca sotul ei sa guste din pilaful care lui ii placea asa de mult.
Este cunoscuta o intamplare minunata petrecuta cu Sfantul Ioan. Stapanul lui s-a hotarat sa faca un pelerinaj la Mecca, cetatea sfanta a mahomedanilor. La cateva zile dupa plecarea sa, sotia acestuia a pregatit un ospat pentru rudele si prietenii sotului, pentru a se ruga impreuna pentru buna calatorie a agãi. La un moment dat, femeia i-a spus lui Ioan cu parere de rau ca s-ar fi bucurat ca sotul ei sa guste din pilaful care lui ii placea asa de mult.
Sfantul Ioan i-a cerut o farfurie plina cu pilaf, pentru a o trimite la Mecca. Au crezut cu totii ca Sfantul a mancat el orezul. Insa el s-a rugat in taina si cu credinta lui Dumnezeului ca sa trimita cum o sti mancarea stapinului. Atunci farfuria a disparut din fata lui. Aga s-a intors cu acea farfurie de arama care era personalizata cu numele familiei batut pe margine si a povestit cum a gasit-o aburinda in camera incuiata.
Sfantul si-a stiut dinainte momentul trecerii la Hristos pe care il marturisise fara teama. Preotul care l-a impartasit la chemarea sa, a ascuns Sfintele Taine de teama turcilor intr-un mar scobit pe care i l-a dus Sfantului grav bolnav. Dupa ce s-a impartasit, la data de 27 mai 1730, indata si-a incredintat sufletul Domnului.
In anul 1832, Osman Pasa arunca in foc sfintele sale moaste, vrand sa se razbune pe crestini. Trupul Sfantului a inceput sa se miste in foc de parca ar fi fost viu, spre groaza turcilor care au fugit mancand pamantul.
(manastirea Sf. Ioan Rusul din Giurgiu)
Mai jos se afla troparul Sfantului Ioan Rusul:
http://www.doxologia.ro/tropare/video-sfantul-ioan-rusul-tropar
Sfantul Ioan Rusul (icoana pictata de mine)
Foto: internet
Dupa fuga turcilor (care lasasera toate prazile balta), crestinii au imprastiat carbunii si cenusa, gasind trupul Sfantului intreg, nestricat. Era doar un pic innegrit de la fum, ca marturie a acelei minuni care i-a rusinat pe pagani.
In icoane: sfantul este reprezentat tanar, cu chipul luminos si prelung, imbracat extrem de simplu. De cele mai multe ori are o haina lunga pina la calcaie intr-o culoare deschisa, incins cu un brau, sau poarta o toga rosie, simbol al jertfelniciei. Are mainile impreunate la piept intr-o smerita rugaciune si poarta o cruce. Este descult, si intreaga sa atitudine este plina de feciorelnica smerenie.
Mai jos se afla troparul Sfantului Ioan Rusul:
http://www.doxologia.ro/tropare/video-sfantul-ioan-rusul-tropar
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu