Dumnezeu si Maica Domnului in simtirea romaneasca

        Icoana Maicii Domnului de la Varatic

       ,,Intre roman si Dumnezeu e o familiaritate plina de iubire. Parintele Ceresc e numit Dumnezeu Dragutu', simtindu-se coborarea Lui in comunicarea iubitoare cu Sine. In acelasi inteles foloseste poporul nostru expresia  Maicuta Domnului, vazand-o ca Maicuta nu numai pentru Fiul ei Cel iubitor, ci si pentru tot cel ce se adreseaza ei. Simt pe Maicuta Domnului tot asa de apropiata de mine si traiesc aceeasi afectiune fata de ea, cum simt si cum o traiesc fata de maica mea, cind ii spun maicuta. Prin expresiile acestea, poporul roman isi arata delicatetea sufleteasca ce i s-a imprimat prin credinta lui." (Reflexii despre spiritualitatea poporului roman - Par. D. Staniloaie).
                   Manastirea Hadambu

     Dumnezeu-Tatal apare ca un batran plin de bunatate pe care oamenii Il cauta, Il gasesc ingrijindu-Se de flori in gradina sau langa prisaca albinelor. In duiosia sa, romanul nu Il vede pe Dumnezeu ca pe un Judecator sever, printre fulgere si trasnete. El este in adierea de vint lin, ca pe un Parinte plin de dragoste. El este Bunul Dumnezeu, e Dumnezeu dragutul de El. In poeziile populare El este prezent si in treburile curente, cum aflam din dialogul pastorului care-si mana turmele: ,,Eu le pasc/ Tu le pazesti/ Eu le mulg/ Tu le-nmultesti/ Eu le tunz/ Tu mi le cresti."

              Muzeul de la Stavropoleos 

       Romanii de pretutindeni si mai ales cei din Ardeal, au stabilit prietenii cu Cerul. ,,Credinta ortodoxa stramoseasca ii era cu atit mai scumpa taranului roman din Ardeal, cu cat ea era aproape singura lui mangaiere din viata sa de totala asuprire nationala, economica si sociala, nevoit fiind sa-si apere mereu credinta impotriva presiunilor de catolicizare exercitata de Imperiul Habsburgic" (Pictura romaneasca pe sticla - 
 Iuliana si Dumitru Dancu)

                        Manastirea Durau

 

    Increstinarea romanilor nefiind fortata, a venit firesc impreuna cu o increzatoare dar in acelasi timp sfioasa intimitate cu  sfintii, in special cu Maica Domnului. Aceasta insa nu exclude adorarea (adresata lui Dumnezeu), supravenerarea adresata Maicii Domnului si veneratia adresata sfintilor. Acest sentiment de incredere, de lasare in voie, completeaza credinta veritabila.
    Diminutivele sunt un semn de calda umanizare (cum spunea parintele Staniloaie), ca aspect al trairii romanesti. Tristetea Eleusei (Dulcea Sarutare) izvoraste din tandretea simpla si nefatarnica a taranului autentic, precum Doina cantata din sufletul care a dat Miorita.
    ,,Cultura noastra a ramas soptita, marturisita in taine, de aceea este cu preponderenta lirica.(...) Omul apusean a adus ofrande gigantice lui Dumnezeu pentru a-L indupleca sa coboare.(...) La noi, traind in soapta, ne-am pastrat forma calda a culturii. Suntem locuiti de Duh, purtam in noi Lumina" (Vorbirea in soapta - Al. Horea)

                Fragment din ,,Maica Domnului Induratoarea in iconografia ortodoxa romaneasca -Mihaela Andrei

Foto: internet