miercuri, 12 octombrie 2016

Cand Sfanta Paraschiva il intalneste pe Sfantul Andrei

     Mozaic in pridvorul catedralei vechi Sf. Gheorghe Iasi 

                       Capul Sf. Andrei

    S-a intamplat in anul 1996. Actualul patriarh Daniel (mitropolit al Moldovei pe atunci), a avut initiativa minunata de a aduce alaturi de moastele Sfintei Paraschiva, capul Sfantului Andrei, Apostolul care a propovaduit cel dintai crestinismul la romani.  
  Era prima aducere la Iasi a unui sfant alaturi de Sfanta Moldovei, in pelerinajul organizat de sfanta Parascheva.
  Venirea la Iasi a Sfantului Andrei s-a petrecut la 13 octombrie iar sarbatoarea a fost atat de intens traita de pelerinii veniti in numar neobisnuit de mare, incat a fost trecuta in calendar: Aducerea moastelor Sfantului Apostol Andrei la Iasi (13 octombrie).
  
 Pelerini in fata Catedralei (Foto: Ziarul Lumina)
     Am vrut sa vorbesc despre aceasta sarbatoare (care pentru unii poate suna ciudat), pentru ca am
trait-o in interiorul ei. Ca studenta la Teologie, am avut privilegiul sa pot sta langa moastele celor doi minunati sfinti, impartind busuioc sfintit alaturi de preotii care faceau cu randul. M-am umplut de emotia oamenilor care au stat si 24 de ore la rand pentru a atinge pret de citeva secunde sfintele moaste. Plecau atat de fericiti, uitau de boli, de foame, de inghesuiala grozava care imi dadea o senzatie grozava de claustrofobie numai cat o priveam de la distanta.
     Am simtit in toata inima atata pace si binecuvantare pot sa reverse doi sfinti atat de iubiti de romani. Doi sfinti asa de diferiti totodata isi uneau rugaciunile pentru marea de oameni care le cerea ajutorul. Veneau cu probleme care pareau absolut nerezolvabile: boli cumplite, veneau femei care isi doreau copii, lume care cerea ajutorul pentru cei dragi aflati in impas, persoane posedate (ca orice ar zice unii, nefartatul chiar exista),  dar si oameni care veneau sa multumeasca pentru ca rugaciunile le-au fost ascultate
     N-am vazut pe acolo din aceia care in nebunia lor spun ca moastele nu-s decat ,,oase goale"... Nici unul nu s-a inghesuit sa faca studiu de caz printre oamenii care stateau noaptea in frig cantand sau citind in grup Acatistul celor doi sfinti, printre cei care dormeau cuminti pe jos in Catedrala cu copiii lor fara sa se vaite. 
    Am stat acolo ziua si noaptea dormind doar cite doua ore pe furate, mancand pe apucate (ne hraneau parintii de la cadedrala) iar asta o consider o binecuvantare a sfintilor, la cit de somnoroasa si rea de foame ma stiu. Asa ca am vazut si simtit din plin emulatia acelei sarbatori. Mii de oameni, mii de marturii, mii de multumiri! Oameni de toate varstele, de toate conditiile sociale, oameni simpli, oameni invatati, de la tara, de la oras, dar si multi straini. Erau oameni care veneau de multi ani, chiar la varste inaintate. Multi din cei care veneau pentru prima oara nu se plangeau ca au indurat atita asteptare ci marturiseau ca abia asteapta sa revina.
        Cred ca atunci Iasul chiar a fost o adevarata capitala europeana. Multimea uriasa de pelerini a luat prin surprindere atat organizatorii cit si pe iesenii care s-au vazut dintr-o data ,,invadati". Asa ca au dat o mana de ajutor aducand de mancare, ceai si cafea oamenilor osteniti.
    Atunci cand moastele Sfantului Apostol Andrei au plecat inapoi spre Patras, a fost ca si cum un prieten drag ar fi plecat de langa mine... 
    De atunci, Sfanta Paraschiva aduce an de an sfinti in capitala Moldovei. Insa acea intalnire dintre Sfintul Andrei si Sfinta Cuvioasa Paraschiva ramine acel ceva pe care il traiesti odata in viata. Sfantul Andrei a fost dus si la Galati, locul de propovaduire de altadata. Iar in calendarele credinciosilor de la Dunare este marcata cu cruce neagra la data de 17 octombrie Trecerea moastelor Sf. Apostol Andrei la Galati.
   
 Troparul Sfantului Apostol Andrei - audio (Doxologia)
http://www.doxologia.ro/video/clipuri/troparul-sfantului-apostol-andrei
Foto: internet

















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu